Actualitati in osteoporoza


29.10.2009

 

 Actualitati in osteoporoza

  Andreea Chiva

Osteoporoza este o afectiune cu prevalenta mare, indeosebi dupa varsta de 50 ani. Heterogenitatea mecanismelor etiologice, precum si efectele secundare ale tratamentului au determinat focalizarea studiilor de data recenta asupra unor aspecte particulare : rolul fierului in osteoporoza, tratamentul alternativ cu suplimente pe baza de lactoferina si vitamina K,  complicatiile osoase ale diabetului si rolul stress-ului oxidativ si al adiponectinei in etiologia acestora.

 

Managementul osteoporozei la subiectii talasemici

 

Osteoporoza este o  complicatie frecventa a alterarii metabolismului fierului din unele afectiuni cum ar fi  talasemia, hemocromatoza, hemosideroza, siclemia. Osteoporoza asociata talasemiei reprezinta o problema de sanatate publica importanta, mecanismul etiologic al scaderii masei osoase in acest caz fiind multifactorial. Gradul scazut de maturizare sexuala, diabetul si hipotiroidismul, disfunctia glandelor paratiroide, hematopoeza accentuata, efectul toxic al fierului asupra osteoblastelor, deficienta hormonilor de crestere constituie cauze frecvente ale osteoporozei in talasemie.

Fierul joaca un rol multiplu in arhitectura osului si, deci, in etiopatogenia osteoporozei. Efectul principal este cel de supresie a formarii osteoblastelor si de stimulare a activitatii osteoclastelor. In egala masura, fierul inhiba sinteza gonadotrofinelor cu rol reglator asupra hormonilor sexuali, ceea ce explica predispozitia pacientilor  supraincarcati cu fier de a dezvolta osteoporoza.

Cunoasterea tuturor acestor efecte ale fierului asupra osului are o importanta deosebita, in special pentru identificarea unor noi scheme terapeutice pentru osteoporoza. Un potential tratament il constituie cel cu agenti chelatori de fier care sa conduca la scaderea concentratiei acestui ion in organism, eliminandu-l prin urina sub forma de chelati.

Osteoporoza asociata talasemiei prezinta un aspect particular si anume dezechlibrul in turnoverul osos in favoarea resorbtiei si pierderea progresiva a masei osoase, chiar in conditiile unui tratament de substitutie hormonala si cu agenti chelatori de fier corect condus.

Studii recente au demonstrat eficacitatea alendronatului, a pamidronatului si a acidului zoledronic in cresterea masei ososase la pacientii talasemici. Totusi, studiile viitoare vor trebui sa clarifice rolul fiecarui compus din clasa bisfosfonatilor, beneficiile pe termen lung si efectele secundare, cat si eficacitatea asocierii lor cu alte principii terapeutice.

 

Referinte bibliografice

 

Voskaridou E, Terpos E- Pathogenesis and management of osteoporosis in thalassemia- Pediatr Endocrinol Rev (2008) Oct; 6 Suppl 1:86-93.

Winberg ED- Role of iron in osteoporosis- Pediatr Endocrinol Rev (2008) Oct; 6 Suppl 1: 81-5.

 

 

Suplimentele nutritive pe baza de lactoferina- un nou tratament al osteoporozei

 

Lactoferina este o glicoproteina fixatoare de fier ce apartine clasei transferinelor. Initial a fost decrisa ca o molecula implicata exclusiv in apararea antimicrobiana a organismului. Ulterior s-a demonstrat ca indeplineste roluri multiple fiind un component de baza in sistemul de aparare a organismului fata de infectiile bacteriene, virale, fungice si parazitare si avand un rol antiinflamator  si important. Studii recente au demonstrat si efectul reglator al lactoferinei asupra celulelor osoase, stimuland activitatea osteoblastelor si inhiband osteoclastogeneza. Lactoferina de origine bovina reduce considerabil resorbtia osoasa  printr-un proces mediat de inhibarea dezvoltarii osteoclastelor mature si care opereaza printr-un mecanism independent de sistemul RANK/RANKL/OPG. Studii efecuate pe culturi celulare au aratat ca lactoferina reduce expresia RANKL si a OPG, ramanand fara efect asupra altor reglatori ai osteoclastogenezei.

Analiza markerilor de turnover osos la pacientii care au primit lactoferina  a evidentiat dublul sau efect, atat asupra masei osoase, cat si asupra calitatii osului si a microarhitecturii acestuia.

Aceasta creaza premisele utilizarii suplimentelor pe baza de lactoferina in tratamentul osteoporozei ca alternativa importanta la tratamentul de substitutie hormonala si la cel cu bisfosfonati, acestea avand numeroase efecte secundare.

 

Referinte bibliografice

 

Bhardwaj S et al.- Milk ribonuclease-enriched lactoferrin induces positive effects on bone turnover markers in postmenopausel women- Osteoporos Int (2009) Sep; 20(9):1603-11.

Guo HY et al.- Orally administrated lactoferrin preserves bone mass and microarchitecture in ovariectomized rats- J Nutr (2009) May;139(5):958-64.

Pierce A et al.- Lactoferrin: a multifunctional protein- Med Sci (Paris) (2009) Apr;25(4):361-9.

 

 

 Rolul diagnostic si  terapeutic al vitaminei K in osteoporoza

 

Vitamina K intervine activ in procesul de formare a osului, prin implicarea sa in cateva linii metabolice esentiale. Cofactor al carboxilazei, vitamina K faciliteaza reactia de transformare a glutamilului in gama carboxi glutamil si in sinteza formei gama carboxilate a osteocalcinei. De asemenea, intervine in sinteza si eliminarea nefrocalcinei si a IL 1 si IL 6, factori reglatori ai bilantului calciului in organism si ai metabolismului osos.

Prin aceste efecte, vitamina K nu determina numai cresterea densitatii minerale osoase, dar reduce considerabil si riscul fracturilor, ceea ce creaza premisele utilizarii ei in prevenirea si tratamentul osteoporozei.

Studii epidemiologice de data recenta releva faptul ca aportul dietar zilnic de vitamina K este insuficient pentru asigurarea unei densitati minerale osoase normale, de aceea este necesara administrarea de suplimente cu vitamina K. Intr-un studiu dat publicitatii in 2003 de catre American Medical Association se indica un necesar de vitamina K de 90 mg/zi pentru femei si de 120 mg/zi pentru barbati.

Totusi, datele in acest sens sunt inca putine si controversate, ceea ce impune continuarea cercetarilor pentru elaborarea unor scheme de administrare a vitaminei K la pacientii cu osteoporoza, in vederea asigurarii unui raport echilibrat intre aportul vitaminic si calitatea osului.

Tratamentul cu anticoagulante cumarinice are un efect nefast asupra sanatatii osului, administrarea lor prelungita fiind frecvent asociata cu scaderea densitatii minerale osoase si cu cresterea incidentei fracturilor osteoporotice.

Anul 2008 aduce un element nou in ceea ce priveste implicarea vitaminei K in osteoporoza. Daca pana acum vitamina K era privita exclusiv ca mijloc de tratament alternativ in osteoporoza, studiul lui Heiss si colab. releva si valoarea sa diagnostica. Grupul de cercetatori demonstreaza ca nivele scazute de vitamina K se asociaza frecvent cu osteoporoza. Cu toate acestea, vitamina K nu are valoare diagnostica absoluta, rezultatele ei trebuind coroborate cu alti markeri de turnover osos si cu valori ale densitatii minerale osoase.

 

Referinte bibliografice

 

Heiss C et al – Diagnosis of osteoporosis with vitamin K as a new biochemical marker- Vit Horm 2008;78:417-34.

Pearson DA- Bone health and osteoporosis- the role of vitamin K and potential antagonism by anticoagulants- Nutr Clin Pract 2007, Oct; 22(5):517-44.

 

 

Stress-ul oxidativ – cauza determinanta a osteopeniei la diabetici

 

Diabetul zaharat induce modificari majore in metabolismul osos si mineral ce conduc la cresterea riscului de fracturi si a perioadei lor de vindecare.

Recent, a fost evidentiat rolul major al stress-ului oxidativ si a speciilor reactive de oxigen in complicatiile la nivel osos ale diabetului.

Studiul dat publicitatii de revista Bone in februarie 2009 releva multitudinea mecanismelor biochimice ce au ca rezultat specii reactive de oxigen (ROS) in diabet cu implicatii in metabolismul osos. Cresterea ratei de formare a produsilor avansati de glicozilare (AGE), accelerarea metabolismului poliolilor, activarea izoformelor protein-kinazei C, autooxidarea glucozei, cresterea productiei mitocondriale de ioni superoxid, cresterea concentratiei de acizi grasi liberi si a leptinei sunt numai cateva exemple.

Speciile reactive de oxigen astfel produse induc la nivel sistemic alterari majore ale ADN-ului, a proteinelor si a lipidelor. La nivel osos, studiile in vitro au demonstrat inhibarea diferentierii osteoblastelor si inducerea apoptozei acestora sub actiunea ROS.

Toate aceste observatii constituie argumente solide ale implicarii, cel putin partiale, a stess-ului oxidativ in aparitia si mentinerea osteopeniei la diabetici si deschid drumul investigarii oportunitatii utilizarii suplimentelor cu antioxidanti in managementul osteoporozei la acesti pacienti. In acest sens, studiul publicat in septembrie 2009 de Ostman este elocvent, evidentiind prezenta nivelelor crescute ale markerilor de stess oxidativ reprezentati de 8-iso-PGF (2α), component important al clasei F(2) izoprostanilor si scazute de vitamina E, scavenger al radicalilor liberi peroxid, in special la varstnici.

 

Referinte bibliografice

 

Hamada Y-Role of oxydative stess in diabetic bone disorders- Bone 2009, Feb. 13.

Ostman B et al- Oxidatyve stress and bone mineral density in eldery men: antioxidant activity of alpha-tocopherol- Free Radic Biol Med 2009 Sep 1; 47(5):668-73.

 

 

Rolul adiponectinei in etiologia osteoporozei

 

Adiponectina, hormon secretat de tesutul adipos, intervine in metabolismul glucidic si cel al acizilor grasi. Rolurile sale sunt multiple: inhiba gluconeogeneza, intervine in β oxidarea acizilor grasi si in clearance-ul trigliceridelor, in rezistenta la insulina si controlul metabolismului energetic. Este implicat in patologia obezitatii, a aterosclerozei si a diabetului, fiind in egala masura si un factor de risc pentru alte sindroame metabolice.

La adult, valorile sale se coreleaza invers cu masa de tesut adipos, in timp ce la copii, datele referitoare la aceasta asociere sunt controversate. Nivelul sau plasmatic prezinta dimorfism sexual, femeile prezentand valori mai mari decat barbatii.

Cercetari numeroase s-au focalizat asupra implicarii adiponectinei in complicatiile osoase ale diabetului, in relatia directa cu gradul de adipozitate si rezistenta la insulina.

Studii de data recenta evidentiaza corelatia pozitiva a densitatii minerale osoasa cu indicele de masa corporala, circumferinta taliei si nivelul leptinei si corelatia negativa cu concentratia plasmatica de adiponectina.

Aceste observatii demonstreaza ca adiponectina poate reprezenta un biomarker important al relatiei dintre densitatea de minerala osoasa si masa de tesut adipos.

 

(Agbaht K- Circulating adiponectin represents a biomarker of association between adiposity and bone mineral density- Endocrine 2009 Jun;35(3) :371-9)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noutati


























Actualitati Medicale




















 

Introdu adresa ta de email pentru a te alatura noua.

 
Proiect realizat de AB T&Co              © Toate drepturile rezervate Electroforeza.ro 2009